După ce am postat articolul Bustul lui Mihai Eminescu ca tematică pe cutiile de chibrituri românești, mă frământa un gând: oare unde o fi originalul bustului după care s-a realizat desenul tematic ?.

Spre stupoarea mea și poate și spre rușinea mea (că n-am sesizat imediat), dar totodată spre imensa mea bucurie am descoperit că originalul se află chiar la mine în oraș ! la Timișoara, amplasat în scuarul de lângă Filarmonica Banatul.

Priviți și decideți dacă am dreptate ori nu:

Bustul în bronz a fost realizat de sculptorul Oscar Han în anul 1960 (!!!) și se află pe Lista monumentelor istorice din Județul Timiș-2004/Lucrări de artă plastică, artă monumentală și comemorative/ , la nr. crt. 290/TM-III-m-B-06302/.

Despre sculptorul bucureștean Oscar Han, viața și lucrările lui puteți afla mai multe la următoarea adresă,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Oscar_Han , unde avem și confirmarea că lucrarea îi aparține.