Istoricul Fabricii de chibrituri de la Timişoara are două perioade de existenţă, prima din perioada austro-ungară şi al doilea din regimul românesc, după ce atât oraşul cât şi fabrica a ajuns ca parte a României.

           În regimul austro-ungar

          În diversele monografii editate la începutul secolului XX, („Mica monografie a Oraşului Liber Regal Timişoara”, autor dr. Berkeszi István, tipărită la Tipografia Uhrmann Henrik în anul 1900; lucrarea „Oraşul Liber Regal Timişoara. Schiţă monografică de Ármin Barát”, Tipografia Heinrich Uhrmann din Timişoara, 1902; Josef Geml, „Timişoara între anii 1870-1920”, Tipografia Helicon, 1927un articol publicat în Timişoara sub supravegherea comisiei de redacţie a Institutului Naţional de Monografii – redactor dr. Samuil Borovszky la Societatea Naţională de Monografii din Budapesta, în anul 1913), sunt menţionate următoarele date referitoare la aceasta fostă fabrică, din perioada în care Timişoara aparţinea imperiului austro-ungar: 

„Prima Fabrică de Chibrituri, Unsoare de Căruţă şi Produse Chimice din Timişoara S.A.”  a fost fondată în anul 1883, ca fabrică a lui Karl Steiner junior. A trecut apoi în proprietatea lui Alexander Kohn şi Josef Herzl, iar din anul 1894 funcţionează ca societate pe acţiuni.

La începutul existenţei sale, clădirile fabricii se întindeau pe o suprafaţă de 8.000 m², pe malul stâng al Begheiului, ocupând spaţiul între străzile Crizantemelor, căpitan Damşescu, Splaiul Tudor Vladimirescu şi Preyer.

La sfârşitul anilor ’90 (1890) preşedinte al intreprinderii este consilierul intim baronul Fedor Nikolics, preşedinte al direcţiunii este Ferdinand Lui, director general Zsigmond Szana, consilieri directorali sunt domnii L. von Fischer, Josef Csasznek, Ig. Schwarz, Xaver Pápaffy, I. Kassai, dr. Eduard Dobrov. Consilieri supraveghetori sunt domnii Nik. Csasznek, Iosef Adler, G. Weiterschütz , iar mai apoi la începutul secolului XX, directorul intreprinderii este Julius Neubauer, iar fabrica aparţinea deja concernului Szana. 

În această epocă fabrica s-a dezvoltat, dintr-una mică, începătoare, în cea mai mare fabrică a acelor vremuri din Ungaria.

Se pare că această intreprindere cuprindea cele mai variate industrii, nu numai cea de prelucrare a lemnului, ci şi a industriei chimice, cele două fabrici fiind asociate în cadrul aceleiaşi unităţi de producţie, acesta fiind o formă de organizare şi producţie specifică industriei acelor vremuri din Timişoara.

Conform tabelului, fabrica era încadrată în categoria industriei chimice, şi producea, nu doar chibrituri, ci şi unsoare de căruţă, lacuri, grăsimi şi creme de lustruit pentru arme, pentru ghete, şi chiar şi albăstreală pentru rufe.

Numărul de muncitori permanenţi era de 380, iar în perioada de vârf a producţiei chiar şi de 445.

 Notă: cuvântul „gyujtó” este sinonim cu cuvântul „gyufa”, înseamnă „chibrit”, şi este o formă arhaică, utilizată înaintea temenului „gyufa”

Tot din datele monografiilor amintite, aflăm că “Fabrica prelucrează anual 420 vagoane de materie primă şi produce 300 vagoane de chibrituri, 30 vagoane de unsoare de căruţă, 5 vagoane de grăsimi şi creme de lustruit, 100.000 duzini de cutii de cremă de ghete şi albăstreală. Fabrica produce totodată 120.000 kg de hârtie, prelucrează cca. 80.000 kg de clei, amidon din cartofi şi amidon din cereale.

Iar zilnic: fabrica produce 40 milioane de beţe de chibrituri, 250.000 de cutii şi 90.000 de plicuri (de chibrituri).

Pentru aceste cantităţi colosale (la vremea respectivă) se utilizează anual 500 vagoane de lemn, ceea ce înseamnă 50.000 de metri steri. Două cazane cu suprafaţa de încălzire de 160 m² şi trei maşini cu aburi de 150 cai putere asigură forţa motrice necesară. Un dinam asigură iluminatul intreprinderii şi acţionează şi ventilatoarele. A fost achiziţionată o maşină inventată în Belgia, care are o lungime de 22 m şi produsă în Germania, care produce chibritele „suedeze” în proces continuu de fabricaţie, dar pe lângă acesta fabrica mai utilizează cele mai dezvoltate maşinării pentru fabricarea cutiilor şi prelucrarea lemnului.

 O specialitate a fabricii o constituiau chibriturile „EMKE”.

 

Iar dacă aşa-zisul sortiment “suedez” a fost până recent importat majoritar din Austria, astăzi Fabrica de Chibrituri timişoreană a exclus produsele străine, nu numai în propria ţară, ci şi trimite produsele în Galiţia şi Bucovina, totodată ele au devenit o marcă îndrăgită şi căutată şi în Orient. Rusciuc, Varna, Sofia, Constantinopol, Salonic, Smirna, sunt locuri importante în care au pătruns produsele acestei întreprinderi în dezvoltare.

În ciuda multitudinii de maşini, fabrica dă de lucru la 400 de muncitori, a căror muncă este uşurată de feluritele instalaţii.”

 

         În regimul românesc

       În ziarul Nădejdea, Anul 1, Nr.14, Timişoara, Miercuri 27 aprilie 1921, în perioada în care Timişoara aparţinea deja administrativ-teritorial României, găsim menţionate următoarele date: 

“La începutul secolului XX, „Fabrica de chibrituri din Timişoara”, era sucursala Societăţii Anonime „Solo” din Viena şi purta denumirea de „Szikra”, în româneşte „Schântea”. Sub regimul ungar avea dreptul comerţului liber în ce priveşte producţia. La data apariţiei articolului era monopolizată de Stat, fabrica având obligaţia a-i ceda toată producţia, iar la scurt timp Statul o va prelua în toată complexitatea ei.

Avea una dintre instalaţiile cele mai moderne. Toate maşinile erau de provenienţă din Germania. Alături de fabrica de chibrituri mai era instalată o fabrică de chimicale, care producea şi crema de ghete, vax, vânăţele (albăstreală) şi altele.

Numărul muncitorilor era 240, bărbaţi şi femei. Câştigul unui muncitor era de 30 – 40 lei la zi, dar afară de aceasta ei mai primeau alimente în preţ redus.

Fabrica producea zilnic 220.000 cutii de chibrituri.

Materialele necesare la fabricarea chibriturilor erau: cloratul de potasiu, parafina, fosfor şi beţişoare de lemn. Toate aceste elemente – cu excepţia lemnului – se procurau direct din Germania şi Sicilia. Lemnul necesar pentru beţişoare se furniza din comuna Cireaşa (judeţul Caraş-Severin).

Statul prelua întreg stocul de chibrituri şi îl plasa pe piaţă prin Depozitele de tutun din Timişoara, Târgu – Mureşului, Oradea – Mare, Deva.

Statul prelua chibriturile cu 20 bani – cutia, şi o vindea pe piaţă cu 50 bani. Profitul la zi era 66.000 lei.” 

Conform Monografiei, Timişoara, Pagini din trecut şi de azi, Timişoara, 1969, autori Ştefan Pascu, Ioan Zahiu, Aurel Tinta, am găsit următoarele informaţii:

 „În anii socialismului, economia oraşului Timişoara a cunoscut o dezvoltare economică şi socială rapidă, devenind unul din cele mai dezvoltate centre industriale ale României. Prin comasarea unor întreprinderi, în locul intreprinderilor de proporţii relativ mici, au apărut mari intreprinderi industriale.

Industria de prelucrare a lemnului reprezentată în trecut prin „Fabrica de chibrituri” şi numeroase ateliere de tâmplărie, în care munca manuală era predominantă, la sfârşitul anilor ’60 această ramură a industriei timişorene a fost reprezentată de Intreprinderea de stat „Tehnolemn” si Cooperativa „Mobila Banatului”.

Intreprinderea „Tehnolemn”, este rezultatul nationalizării în 1948 a mai multor ateliere particulare de tâmplărie, precum şi a comasării acestuia în anul 1962 cu „Fabrica de chibrituri”. Ulterior, s-au făcut importante investiţii destinate dezvoltării şi reutilării întreprinderii. S-au construit o uscătorie artificială, un nou corp de clădire pentru secţia de finisaj, o clădire nouă pentru atelierul de finisaj, montaj, ambalaj, magazii şi depozite, s-a reconstruit şi sistematizat secţia de mobilă, s-a modernizat hala de fabricaţie, care a permis organizarea fluxului tehnologic linear la secţia rechizite şcolare, s-au creat noi spaţii industriale, iar în procesul tehnologic s-au adus numeroase îmbunătăţiri, cum ar fi: gradarea rechizitelor de uz tehnic prin imprimare şi a riglelor de calcul prin presare electropneumatică. În anul 1969 s-a terminat noua secţie de rechizite, compusă dintr-o hală industrială modernă, au fost mecanizate operaţiunile de transport. Întreaga întreprindere a fost dotată cu utilaj de mare productivitate.

Dar dezvoltarea şi amploarea producţiei noii fabrici „Tehnolemn” a dus la dispariţia vechii destinaţii a fabricii. Astfel că în anul 1963 a încetat fabricarea chibriturilor, secţia respectivă s-a reprofilat pentru producţia de scaune pliante, destinate în exclusivitate pentru export.”.

 Ca atare, Fabrica de chibrituri a funcţionat în oraşul nostru între anii 1883 şi 1963.

 În prezent, dintre toate corpurile de clădiri, despre care ştim cu certitudine că au făcut parte din vechea fabrică de chibrituri Timişoara, a rămas doar coşul fabricii. Acesta are inscripţionat, cu cărămidă de o culoare mai închisă decât cea utilizată pentru restul corpului, cuvântul „GYUFAGYÁR”, ceea ce în limba română se traduce ca „Fabrică de chibrituri”.    


           

   

   Iată câteva exemplare de etichete lipite pe cutiile de chibrituri fabricate la Timişoara:

Colecţia Ion Duguleanu

– etichete lipite pe cutiile din perioada austro-ungariei  

    

Colecţia Dorotea Momir

– cutii din perioada regimului românesc 

– alte etichete din acceaşi perioadă

*****

        Mai există perioade  în existenţa fabricii care nu sunt acoperite cu informaţii, dar îmi doresc să le pot obţine cu timpul, căutarea şi adunarea informaţiilor legate de producţia chibriturilor din România, face parte din preocupările mele paralel cu cea de colecţionare şi de prezentare a tot ce este în legătură cu chibriturile  pe siteul http://www.modoro.ro/, dar şi pe prezentul blog.

Informaţiile prezentate în acest articol, fac parte dintr-o lucrare mai vastă şi sunt rezultatul unor căutări în calitatea mea de colecţionar-filumenist,  deci nu pot fi considerate rezultatul unei cercetări făcute de un profesionist. La fel, lucrarea este concepută şi scrisă de către subsemnata, deci de către un amator, şi e departe de a putea fi considerată o lucrare în adevăratul sens al cuvântului.

PRODUCEREA CHIBRITURILOR  ÎN BANAT
Fabrica de chibrituri Timişoara
autor: Dorotea MOMIR, 2008

Lucrare prezentată la Sesiunea Internaţională de Comunicări Banaterra –
Timişoara, 2008, 14 noiembrie 
(Banaterra – „o posibilă enciclopedie virtuală a Banatului istoric”, a cărei colaboratoare voluntară sunt;  http://www.banaterra.eu/romana/index.htm)

Lucrarea poate fi citită în întregime la adresa 
http://www.modoro.ro/evenimente_culturale01.htm

iar în cadrul ei sunt prezentate o gamă largă de etichete lipite pe diversele produse fabricate la Timişoara, de-a lungul existenţei fabricii.

De asemenea, multe informaţii, articole apărute în diverse publicaţii, alte multe fotografii dar şi imagini ale etichetelor lipite pe cutiile de chibrituri fabricate la Timişoara, pot fi găsite şi la adresa:
http://www.modoro.ro/fabrica_de_chibrituri_timisoara.htm