Monumentul triumfal de la Adamclisi, a făcut obiectul tematic a două cutii de chibrituri românești, identice ca și desen, produse la Fabrica de chibrituri București, prima având inscripționată pe spatele cutiei, stas 2627-78 iar al doilea stas 2627-81, de unde putem deduce că au fost tipărite în ani diferiți.
Cu regret, cel de al doilea exemplar, nu îl dețin în colecție, așadar vă pot oferi doar o imagine fotocopiată alb-negru.

Câteva informații culese de pe internet

sursa: http://www.mamaia.info/Mausoleul_Adamclisi.html

„La inceputul secolului al XX-lea a fost  descoperit  in Romania un  complex arheologic  de o deosebita insemnatate fiind unul dintre cele mai valoroase monumente antice romane de pe teritoriul tarii noastre. Este  vorba  de ruinele Monumentului triumfal Trophaeum Traiani si  vestigiile cetatii Trophaeum  Traiani, aflate  in  comuna Adamclisi  din Dobrogea. In aceste locuri, in iarna anului 101-102 au avut loc grele batalii intre romani si dacii aliati cu sarmatii.

Impresionantul monument, de forma circulara, a fost ridicat din porunca imparatului Traian in anul 109. Scenele de lupta, reprezentand atat  vitejia romanilor cat si eroismul dacilor, au fost  sculptate in basoreliefuri pe blocuri mari de piatra (metope), ce inconjurau ca un brau lat monumentul.

Imaginile de pe aceste metope dezvaluie uimitoare asemanari cu infatisarea si portul caracteristice azi taranilor din regiunea de munte si deal din  tara noastra. De jur  imprejur,  monumentul avea sapte randuri de trepte de piatra, iar deasupra  se inalta un soclu purtand statuia sculptata a unui ostas imbracat cu armura.”

Alte informații extrem de interesante și bine documentate, puteți citi și la adresa:

http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/ADAMCLISI/adamclisi.html

” … Considerata drept cea mai mare asezare civila romana de pe teritoriul Dobrogei si construita in acelasi timp cu Monumentul comemorativ, cetatea era locuita de familiile veteranilor care au participat la razboaiele dacice ale lui Traian si au fost colonizati aici. Orasul ajunsese la rangul de « municipium »pe vremea imparatului Septimiu Sever (193-211) dar fiind distrus de goti a trebuit sa fie reconstruit din temelii asa cum arata o inscriptie din anul 316, prin grija imparatului Constantin cel Mare. Cu acest prilej orasul a fost inzestrat cu noi ziduri de aparare masive, dar neputind rezista totusi atacurilor distrugatoare ale avarilor (anul 587), el a fost definitiv parasit si a disparut de pe scena istoriei, dupa o existenta de peste cinci secole.”

Iată și o fotografie actuală a Monumentului

Stau de multe ori și mă gândesc, și nu găsesc o explicație logică, în cazul acestor tematici interesante, cu caracter istoric, educativ în cele din urmă, ele au fost concepute, gândite, aprobate și apoi tipărite pe miile de cutii de chibrituri, de ce nu s-a considerat necesară, tipărirea denumirii obiectivului respectiv, astfel scopul educativ având și o finalitate, nu ?, eu una mă îndoiesc, că toți cei care vedeau imaginea respectivă, aflau așa din senin, pur și simplu, și ce anume văd …