Banatul pe cutiile de chibrituri româneşti

Timişoreancă şi bănăţeancă fiind, una din tematicile mele preferate pe cutiile de chibrituri este cea legată de Timişoara, de Banat.

În cele ce urmeză vă prezint exemplarele produse de-a lungul timpului, la diversele fabrici de chibrituri din România:

Cutie de chibrituri de furnir produsă la Fabrica de chibrituri Bucureşti în anul 1964, din seria EXPOZIŢIA DE MOSTRE, a cărei etichetă face referire la o expoziţie de mostre organizată la Timişoara în anul 1964. (notă: mi-am propus să caut în Biblioteca oraşului informaţii referitoare la acest eveniment).
vezi: http://www.modoro.ro/catalog_chitac_volum_2.htm

Cutii de chibrituri de furnir produse la Fabrica de chibrituri Bucureşti, în anul 1969, din seria INDUSTRIA LEMNULUI, care fac reclamă produselor fabricate la Intreprinderea Tehnolemn Timişoara: rechizite şcolare şi scaunele pliante pentru export.
vezi: http://www.modoro.ro/catalog_chitac_volum_3.htm

Cutie de chibrituri de furnir produsă la Fabrica de chibrituri Bucureşti, în anul 1971, cu ocazia anului aniversar, 200 de ani de existenţă a Uzinei de construcţii de maşini Reşiţa, fondat[ în 3 iulie 1771, situată în partea de sud-vest a României, într-o pitorească zonă depresionară a Banatului Montan, la vest de munţii Semenicului
vezi: http://www.modoro.ro/catalog_chitac_volum_4.htm

Cutii de chibrituri de furnir produse la Fabrica de chibrituri Bucureşti, în anul 1976, din seria HANURI ŞI MOTELURI, fac reclama la două unităţi hoteliere şi de alimentaţie publică din Banat, Motelul Tibiscum din judeţul Caraş-Severin şi Hanul „Ana Lugojana”, judeţul Timiş.
Hanul „Ana Lugojana” este situat pe DN 68A, km9, în vecinătatea oraşului Lugoj, puţini sunt bănăţenii care trecând pe aici cu maşina să nu oprească pentru un scurt popas şi să guste specialitatea casei.
vezi: http://www.modoro.ro/catalog_chitac_volum_4.htm

Cutie de chibrituri din carton, realizată la Fabrica de chibrituri Gherla, o cutie personalizată, care face reclamă Centrului Comercial Bega din Timişoara, acesta fiind singurul centru comercial din centrul oraşului. Clădirea a fost construită ca magazin universal în 1973, proiectul fiind realizat de IPROTIM, avându-l ca şef de proiect pe arh. Vasile Oprişan, şi este situată pe str. Carol Telbisz (denumire veche: Bocşa), Cartierul CETATE, nr. 3.
vezi: http://www.modoro.ro/catalogul_cutiilor_de_chibrituri_gherla_momir_13.htm

Înainte de a fi dată în folosinţă aceast complex, tineri angajaţi ai diferitelor unităţi din oraş, am fost repartizaţi la muncă voluntară. Ţin minte că eu am cărat o zi întreagă cutii cu tuburi de neon, dintr-o baracă în complex.

Cutii de chibrituri din carton, realizate la Fabrica de chibrituri Bucureşi, Seria: OJT Timiş, cutii personalizate, care fac reclamă Oficiului Judeţean de Turism Timiş şi a două staţiuni renumite din zonă: Băile Calacea şi Băile Buziaş, acesta din urmă fiind considerată de forurile medicale de specialitate staţiunea etalon pentru profilaxie şi recuperare în bolile cardio-vasculare.
vezi: http://www.modoro.ro/catalog_cutii_chibrituri_bucuresti_momir_02.htm

Toate aceste exemplare sunt cuprinse în Cataloagele cutiilor de chibrituri produse în România, cataloage care pot fi vizualizate în siteul http://www.modoro.ro/, în submeniul  http://www.modoro.ro/cataloage.htm

Fabrica de chibrituri de la Timişoara

           Istoricul Fabricii de chibrituri de la Timişoara are două perioade de existenţă, prima din perioada austro-ungară şi al doilea din regimul românesc, după ce atât oraşul cât şi fabrica a ajuns ca parte a României.

           În regimul austro-ungar

          În diversele monografii editate la începutul secolului XX, („Mica monografie a Oraşului Liber Regal Timişoara”, autor dr. Berkeszi István, tipărită la Tipografia Uhrmann Henrik în anul 1900; lucrarea „Oraşul Liber Regal Timişoara. Schiţă monografică de Ármin Barát”, Tipografia Heinrich Uhrmann din Timişoara, 1902; Josef Geml, „Timişoara între anii 1870-1920”, Tipografia Helicon, 1927un articol publicat în Timişoara sub supravegherea comisiei de redacţie a Institutului Naţional de Monografii – redactor dr. Samuil Borovszky la Societatea Naţională de Monografii din Budapesta, în anul 1913), sunt menţionate următoarele date referitoare la aceasta fostă fabrică, din perioada în care Timişoara aparţinea imperiului austro-ungar: 

„Prima Fabrică de Chibrituri, Unsoare de Căruţă şi Produse Chimice din Timişoara S.A.”  a fost fondată în anul 1883, ca fabrică a lui Karl Steiner junior. A trecut apoi în proprietatea lui Alexander Kohn şi Josef Herzl, iar din anul 1894 funcţionează ca societate pe acţiuni.

La începutul existenţei sale, clădirile fabricii se întindeau pe o suprafaţă de 8.000 m², pe malul stâng al Begheiului, ocupând spaţiul între străzile Crizantemelor, căpitan Damşescu, Splaiul Tudor Vladimirescu şi Preyer.

La sfârşitul anilor ’90 (1890) preşedinte al intreprinderii este consilierul intim baronul Fedor Nikolics, preşedinte al direcţiunii este Ferdinand Lui, director general Zsigmond Szana, consilieri directorali sunt domnii L. von Fischer, Josef Csasznek, Ig. Schwarz, Xaver Pápaffy, I. Kassai, dr. Eduard Dobrov. Consilieri supraveghetori sunt domnii Nik. Csasznek, Iosef Adler, G. Weiterschütz , iar mai apoi la începutul secolului XX, directorul intreprinderii este Julius Neubauer, iar fabrica aparţinea deja concernului Szana. 

În această epocă fabrica s-a dezvoltat, dintr-una mică, începătoare, în cea mai mare fabrică a acelor vremuri din Ungaria.

Se pare că această intreprindere cuprindea cele mai variate industrii, nu numai cea de prelucrare a lemnului, ci şi a industriei chimice, cele două fabrici fiind asociate în cadrul aceleiaşi unităţi de producţie, acesta fiind o formă de organizare şi producţie specifică industriei acelor vremuri din Timişoara.

Conform tabelului, fabrica era încadrată în categoria industriei chimice, şi producea, nu doar chibrituri, ci şi unsoare de căruţă, lacuri, grăsimi şi creme de lustruit pentru arme, pentru ghete, şi chiar şi albăstreală pentru rufe.

Numărul de muncitori permanenţi era de 380, iar în perioada de vârf a producţiei chiar şi de 445.

 Notă: cuvântul „gyujtó” este sinonim cu cuvântul „gyufa”, înseamnă „chibrit”, şi este o formă arhaică, utilizată înaintea temenului „gyufa”

Tot din datele monografiilor amintite, aflăm că “Fabrica prelucrează anual 420 vagoane de materie primă şi produce 300 vagoane de chibrituri, 30 vagoane de unsoare de căruţă, 5 vagoane de grăsimi şi creme de lustruit, 100.000 duzini de cutii de cremă de ghete şi albăstreală. Fabrica produce totodată 120.000 kg de hârtie, prelucrează cca. 80.000 kg de clei, amidon din cartofi şi amidon din cereale.

Iar zilnic: fabrica produce 40 milioane de beţe de chibrituri, 250.000 de cutii şi 90.000 de plicuri (de chibrituri).

Pentru aceste cantităţi colosale (la vremea respectivă) se utilizează anual 500 vagoane de lemn, ceea ce înseamnă 50.000 de metri steri. Două cazane cu suprafaţa de încălzire de 160 m² şi trei maşini cu aburi de 150 cai putere asigură forţa motrice necesară. Un dinam asigură iluminatul intreprinderii şi acţionează şi ventilatoarele. A fost achiziţionată o maşină inventată în Belgia, care are o lungime de 22 m şi produsă în Germania, care produce chibritele „suedeze” în proces continuu de fabricaţie, dar pe lângă acesta fabrica mai utilizează cele mai dezvoltate maşinării pentru fabricarea cutiilor şi prelucrarea lemnului.

 O specialitate a fabricii o constituiau chibriturile „EMKE”.

 

Iar dacă aşa-zisul sortiment “suedez” a fost până recent importat majoritar din Austria, astăzi Fabrica de Chibrituri timişoreană a exclus produsele străine, nu numai în propria ţară, ci şi trimite produsele în Galiţia şi Bucovina, totodată ele au devenit o marcă îndrăgită şi căutată şi în Orient. Rusciuc, Varna, Sofia, Constantinopol, Salonic, Smirna, sunt locuri importante în care au pătruns produsele acestei întreprinderi în dezvoltare.

În ciuda multitudinii de maşini, fabrica dă de lucru la 400 de muncitori, a căror muncă este uşurată de feluritele instalaţii.”

 

         În regimul românesc

       În ziarul Nădejdea, Anul 1, Nr.14, Timişoara, Miercuri 27 aprilie 1921, în perioada în care Timişoara aparţinea deja administrativ-teritorial României, găsim menţionate următoarele date: 

“La începutul secolului XX, „Fabrica de chibrituri din Timişoara”, era sucursala Societăţii Anonime „Solo” din Viena şi purta denumirea de „Szikra”, în româneşte „Schântea”. Sub regimul ungar avea dreptul comerţului liber în ce priveşte producţia. La data apariţiei articolului era monopolizată de Stat, fabrica având obligaţia a-i ceda toată producţia, iar la scurt timp Statul o va prelua în toată complexitatea ei.

Avea una dintre instalaţiile cele mai moderne. Toate maşinile erau de provenienţă din Germania. Alături de fabrica de chibrituri mai era instalată o fabrică de chimicale, care producea şi crema de ghete, vax, vânăţele (albăstreală) şi altele.

Numărul muncitorilor era 240, bărbaţi şi femei. Câştigul unui muncitor era de 30 – 40 lei la zi, dar afară de aceasta ei mai primeau alimente în preţ redus.

Fabrica producea zilnic 220.000 cutii de chibrituri.

Materialele necesare la fabricarea chibriturilor erau: cloratul de potasiu, parafina, fosfor şi beţişoare de lemn. Toate aceste elemente – cu excepţia lemnului – se procurau direct din Germania şi Sicilia. Lemnul necesar pentru beţişoare se furniza din comuna Cireaşa (judeţul Caraş-Severin).

Statul prelua întreg stocul de chibrituri şi îl plasa pe piaţă prin Depozitele de tutun din Timişoara, Târgu – Mureşului, Oradea – Mare, Deva.

Statul prelua chibriturile cu 20 bani – cutia, şi o vindea pe piaţă cu 50 bani. Profitul la zi era 66.000 lei.” 

Conform Monografiei, Timişoara, Pagini din trecut şi de azi, Timişoara, 1969, autori Ştefan Pascu, Ioan Zahiu, Aurel Tinta, am găsit următoarele informaţii:

 „În anii socialismului, economia oraşului Timişoara a cunoscut o dezvoltare economică şi socială rapidă, devenind unul din cele mai dezvoltate centre industriale ale României. Prin comasarea unor întreprinderi, în locul intreprinderilor de proporţii relativ mici, au apărut mari intreprinderi industriale.

Industria de prelucrare a lemnului reprezentată în trecut prin „Fabrica de chibrituri” şi numeroase ateliere de tâmplărie, în care munca manuală era predominantă, la sfârşitul anilor ’60 această ramură a industriei timişorene a fost reprezentată de Intreprinderea de stat „Tehnolemn” si Cooperativa „Mobila Banatului”.

Intreprinderea „Tehnolemn”, este rezultatul nationalizării în 1948 a mai multor ateliere particulare de tâmplărie, precum şi a comasării acestuia în anul 1962 cu „Fabrica de chibrituri”. Ulterior, s-au făcut importante investiţii destinate dezvoltării şi reutilării întreprinderii. S-au construit o uscătorie artificială, un nou corp de clădire pentru secţia de finisaj, o clădire nouă pentru atelierul de finisaj, montaj, ambalaj, magazii şi depozite, s-a reconstruit şi sistematizat secţia de mobilă, s-a modernizat hala de fabricaţie, care a permis organizarea fluxului tehnologic linear la secţia rechizite şcolare, s-au creat noi spaţii industriale, iar în procesul tehnologic s-au adus numeroase îmbunătăţiri, cum ar fi: gradarea rechizitelor de uz tehnic prin imprimare şi a riglelor de calcul prin presare electropneumatică. În anul 1969 s-a terminat noua secţie de rechizite, compusă dintr-o hală industrială modernă, au fost mecanizate operaţiunile de transport. Întreaga întreprindere a fost dotată cu utilaj de mare productivitate.

Dar dezvoltarea şi amploarea producţiei noii fabrici „Tehnolemn” a dus la dispariţia vechii destinaţii a fabricii. Astfel că în anul 1963 a încetat fabricarea chibriturilor, secţia respectivă s-a reprofilat pentru producţia de scaune pliante, destinate în exclusivitate pentru export.”.

 Ca atare, Fabrica de chibrituri a funcţionat în oraşul nostru între anii 1883 şi 1963.

 În prezent, dintre toate corpurile de clădiri, despre care ştim cu certitudine că au făcut parte din vechea fabrică de chibrituri Timişoara, a rămas doar coşul fabricii. Acesta are inscripţionat, cu cărămidă de o culoare mai închisă decât cea utilizată pentru restul corpului, cuvântul „GYUFAGYÁR”, ceea ce în limba română se traduce ca „Fabrică de chibrituri”.    

           

   

   Iată câteva exemplare de etichete lipite pe cutiile de chibrituri fabricate la Timişoara:

Colecţia Ion Duguleanu

– etichete lipite pe cutiile din perioada austro-ungariei  

    

Colecţia Dorotea Momir

– cutii din perioada regimului românesc 

– alte etichete din acceaşi perioadă

*****

        Mai există perioade  în existenţa fabricii care nu sunt acoperite cu informaţii, dar îmi doresc să le pot obţine cu timpul, căutarea şi adunarea informaţiilor legate de producţia chibriturilor din România, face parte din preocupările mele paralel cu cea de colecţionare şi de prezentare a tot ce este în legătură cu chibriturile  pe siteul http://www.modoro.ro/, dar şi pe prezentul blog.

Informaţiile prezentate în acest articol, fac parte dintr-o lucrare mai vastă şi sunt rezultatul unor căutări în calitatea mea de colecţionar-filumenist,  deci nu pot fi considerate rezultatul unei cercetări făcute de un profesionist. La fel, lucrarea este concepută şi scrisă de către subsemnata, deci de către un amator, şi e departe de a putea fi considerată o lucrare în adevăratul sens al cuvântului.

PRODUCEREA CHIBRITURILOR  ÎN BANAT
Fabrica de chibrituri Timişoara
autor: Dorotea MOMIR, 2008

Lucrare prezentată la Sesiunea Internaţională de Comunicări Banaterra –
Timişoara, 2008, 14 noiembrie 
(Banaterra – „o posibilă enciclopedie virtuală a Banatului istoric”, a cărei colaboratoare voluntară sunt;  http://www.banaterra.eu/romana/index.htm)

Lucrarea poate fi citită în întregime la adresa 
http://www.modoro.ro/evenimente_culturale01.htm

iar în cadrul ei sunt prezentate o gamă largă de etichete lipite pe diversele produse fabricate la Timişoara, de-a lungul existenţei fabricii.

De asemenea, multe informaţii, articole apărute în diverse publicaţii, alte multe fotografii dar şi imagini ale etichetelor lipite pe cutiile de chibrituri fabricate la Timişoara, pot fi găsite şi la adresa:
http://www.modoro.ro/fabrica_de_chibrituri_timisoara.htm

Ce este de fapt Filumenia ?

Informaţii preluate din lucrarea semnată de John Henry Luker
„The Matchbox Label Collectors Encyclopaedia”, traduse de
secretarul Grupării Filumeniştilor din România, Zamfir Pop

În data de 7 aprilie 1827, farmacistul John Walker, într-un orăşel din centrul Angliei,  lipea prima etichetă pe o cutie cu chibrituri, punând, fără să se gândească la aceasta, temelia noului hobby: colecţionarea etichetelor cutiilor de chibrituri, pasiune care va primi, mai apoi, numele de filumenie. Eticheta avea marimea 60 x 40 mm şi avea inscripţionată textul :

(imagine preluată de pe net)

Cuvântul „filumenie” este format din doi termeni: cuvântul grec „philos” – iubitor şi cuvântul latin „lumen” – lumina! Deci, filumeniştii, sunt definiţi a fi  „iubitori de lumină”! Dar, aici «lumina» are înţelesul simbolic al luminii „lumina informaţiei” ce se află pe cutiile de chibrituri.

Filumenie = colecţionarea ambalajelor de chibrituri (cutii de chibrituri, plicuri de chibrituri, etichete de cutii de chibrituri, etichete de pachet, etc., precum şi a oricărui alt tip de obiect sau material care a fost utilizat pentru prezentarea, comercializarea şi depozitarea chibriturilor).

Filumenia este o pasiune mai puţin răspândită la noi în ţara. Acest lucru se datorează unei păreri greşite, conform căreia filumenia ar fi mai prejos decât „surorile sale” –  filatelia sau cartofilia.  La noi în ţară există câteva zeci de filumenişti, de toate vârstele, unii mai „vechi” cu colecţii vaste, altii mai “noi”, cu colecţii mai modeste.

După realizarea siteului http://www.modoro.ro/index.htm, cu scopul de a face cunoscută acest hobby dar totodată şi cutiile noastre româneşti fabricate de-a lungul timpului, am avut plăcuta surpriză să fiu contactată de alţi colecţionari, să aflu de existenţa unora dintre ei, în special al celor din generaţia mea, al celor care am început să colecţionăm din anii 60.

Şi întrucât am primit multe mesaje şi de la tineri colecţionari începători, mi-a venit ideea să le dau şi lor posibiltatea să se prezinte în cadrul paginii. Aşa se face că toţi cei care au dorit sunt prezentaţi în meniul Colecţionarii români http://www.modoro.ro/colectionari.htm
grupaţi în două categorii, cei din anii 60 şi cei din generaţia de azi
Colecţionari din generaţia anilor 60
Colecţionari din generaţia de azi

Am adunat la un loc şi apariţiile în mass-media, cotidiene, ziare, reviste, net, TV, radio, sau prezenţele la expoziţii:
Colecţii şi colecţionari în mass-media scrisă şi online şi pe internet

Cu bucurie constat că ideea mea de a crea acest submeniu din cadrul siteului a avut efectul scontat, şi încetul cu încetul devenim o mică comunitate a colecţionarilor filumenişti din România. Ştim unii de alţii, facem schimburi între noi, iar de fiecare dată când postez noutăţi pe site trimit un mesaj comun tuturor.
Iar cei care doresc informaţii de orice fel despre tot ce înseamnă filumenie, le-o ofer cu cea mai mare bucurie.

Poate într-o bună zi, vom reuşi şi punem la cale şi o întâlnire, să ne cunoaştem şi personal nu numai virtual, şi de ce nu să organizăm şi o mică/mare expoziţie a colecţionarilor-filumenişti din România ?.

O încurajare pentru începători şi câteva sfaturi către tinerii colecţionari-filumenişti:

„Nu numărul cutiilor e important, ci, ceea ce simţi atunci când te afli  în mijlocul lor, ceea ce simţi când descoperi o nouă piesă, dacă te bucură acea sete şi dorinţă de a împărtăşi cu alţii pasiunea pe care o ai.
Niciodată să nu arunci o cutie, oricât de uzată, murdară e, poate pentru un alt colecţionar ea este o adevărată „comoară”.
Nu privi cutia doar pentru frumuseţea ei, încearcă să descoperi şi informaţiile pe care le furnizează: Ce semnificaţie are desenul, ce reprezintă ea, unde a fost fabricată, câte beţe conţine, care e norma tehnică de fabricaţie, ce alt text este scris pe ea … cu timpul vei vedea altfel fiecare cutie, şi  fiecare informaţie nou descoperită îţi va oferi o bucurie în plus.
Încearcă să afli cît mai multe informaţii în legătură cu tot ce înseamnă „lumea chibriturilor”, doar astfel vei face saltul calitativ de la un simplu adunător la unul de colecţionar-filumenist  .”

Aştept în continuare cu bucurie mesaj de la oricine are pasiunea noastră, aceea de a ne simţi fericiţi în „lumea fascinantă a cutiilor de chibrituri„.

Macheta catedralei Notre Dame din Paris

În afara colecţionarilor de cutii de chibrituri mai există şi o categorie de pasionaţi de alte activităţi legate de chibrituri: confecţionarea de machete, dezlegarea problemelor logice cu beţe de chibrituri, realizarea de clipuri cu cutii şi beţe de chibrituri, crearea de bancuri, iar în domeniul cultural artistic s-au scris poveşti, au fost realizate piese de teatru, film, balet, au fost compuse melodii, toate având ca punct de pornire piesa scrisă deHans Christian Andersen, „Fetiţa cu chibrituri”.

Căutând pe internet am găsit multe asemenea materiale pe care le-am prezentat în siteul cu colecţia proprie de filumenie la adresa: http://www.modoro.ro/divertisment.htm

Dar câţi dintre dumneavostră a auzit de  Alexandru Takacs din Lugoj, un român pasionat de realizarea machetelor din beţe de chibrituri?.

Iată ce scria presa din perioada în care el se ocupa cu construirea machetei:

„O miniatură pe care o construieşte din beţe de chibrituri şi pe care speră să obţină destui bani ca să-şi ridice o casă ca-n poveşti Alexandru Takacs, spune că minunăţia va avea aproape doi metri lungime, 86 de centimetri lăţime şi o înălţime de 120 de centimetri …”

http://www.romanialibera.ro/ (notă: articolul nu mai poate fi citit online)
Catedrala Notre Dame realizata din bete de chibrit.
Lugojanul Ioan Alexandru Takacs aspira sa intre in Cartea Recordurilor prin realizarea in miniatura a Catedralei Notre Dame din Paris din bete de chibrit. Dimensiunile machetei sunt de 2,01 m lungime, 1,33 m inaltime si 0,81 m latime. „Constructia” acestei opere miniaturale a durat sapte ani si au fost folosite peste doua milioane si jumatate de bete de chibrit. Lugojanul intentioneaza sa plece la Paris pentru a-si comercializa lucrarea. Documentele necesare pentru a fi inscris in Cartea Recordurilor au fost trimise catre Guinness World Record.

http://www.romanialibera.ro/ 
Cea mai mare machetă de edificiu public din lume, realizată numai din beţe de chibrit, a fost omologată de Cartea Recordurilor în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, transmite corespondentul Amos News.
Realizarea este o copie a Catedralei Notre Dame din Paris şi îi aparţine lugojeanului Ioan Alexandru Takacs. După mai bine de şapte ani de încercări şi două tentative eşuate, copia din chibrituri a fost dusă la final, prin utilizarea a peste două milioane şi jumătate de beţe. Omologarea pentru Cartea Recordurilor a confirmat dimensiunile machetei (2,01 metri lungime, 1,33 metri înălţime şi 0,81 metri lăţime), dar şi asemănarea cu originalul.
Takacs a obţinut planurile şi imaginile de referinţă de pe internet. Autorul a trimis toate documentele la Guinness World Records şi este pregătit să plece la Paris, unde vrea să îşi vândă lucrarea. Cu câţiva ani în urmă, un italian i-a oferit 10.000 de euro în schimbul catedralei sale din beţe de chibrituri, dar i s-a părut prea puţin pentru efortul făcut, aşa că a ridicat preţul la 50.000 de euro. Sursa: Romania Libera: Sambata, 26 August 2006

Dar mai bine vă invit să vedeţi ce povesteşte el personal despre cum a realizat macheta, pe blogul http://alexpiramid.wordpress.com/, în articolul sugestiv intitulat Odisea unei machete, unde puteţi vedea şi multe fotografii ale machetei. Iată una dintre ele:

„…Totul a  inceput cu un vis de a realiza casa visurilor, o macheta pentru ca una adevarata nu mi-o puteam permite.

Mi-am propus sa o fac din bete de chibrite ca sa arate mai frumos, pe atunci lucram ca mecanic la o fabrica textila si trecand intr-o zi pe la depozit dupa niste piese am gasit o revista din Anglia, rasfoind-o am zarit o macheta a faimoasei catedrale Notre Dame din Paris, am rupt pagina respectiva si am bagat-o in buzunar, nu stiu ce m-a atras la ea. Am ajuns acasa unde am constatat unele nereguli de architectura la macheta si mi-am propus sa o fac eu mai bine si din chibrite .

Atunci a inceput viata mea sa se schimbe … avand la indemana poza respectiva, o lupa si ambitia unui baietandru m-am apucat de lucru, am zis ca peste cateva zile o si termin, m-am amagit singur …” vezi tot articolul

Dar puteţi admira macheta expusă la Lugoj şi în clipul video:
http://www.trilulilu.ro/

Ce aş mai putea adăuga? … Poate doar atât:  Toată admiraţia şi consideraţia pentru ce aţi realizat domnule Alexandru Takacs !. Bravo.